De ce sunt eu atat de incercat?

de A. Clement

   "Eu sunt cinstit... N-am facut niciodata rau nimanui... Pentru ce bunul Dumnezeu ma incearca in asa masura?..."

   Ce nenorocit acest "pentru ce"?! Cine esti tu, sarman suferind ca sa ceri seama Lui Dumnezeu pentru conduita Sa? Da, cine esti ca sa citezi pe cel Atotputernic la tribunalul tau? Cine esti tu ca sa opui calculelel tale profunzimii intelepciunii Lui adorabile?

   Admit bucuros ca cinstea ta, onestitatea caracterului tau, corectitudinea vietii tale publice nu dau cuvant nici unui articol din codurile penale. Dar pentru aceea ca n-ai ucis, nici n-ai furat, tu te crezi ireprosabil? Tu esti un om cinstit, dupa lume, bineinteles.
   Totusi, sa privim mai indeaproape viata ta. Ce a fost ea, aceasta viata, in raport cu Dumnezeu? Presupun ca ai crezut in El in adancul inimii tale; dar oare nu ai lucrat, nu ai vorbit, nu ai trait pana acum ca si cum nu ai fi crezut in El? Tainele, care dau, care intretin puterea sufletului, nu-i asa ca de mult nu le-ai primit? Tot astfel, de mult te-ai dezobisnuit de a te ruga, si nu s-au scurs oare zilele, saptamanile, lunile si anii fara sa fii preocupat catusi de putin de Dumnezeu, de Isus Cristos, de viata viitoare, de sufletul tau? Oare nu ai redus totul la viata ta actuala, la realizarile visurilor tale ambitioase, sau ale bucuriilor tale egoiste? Te-ai lasat purtat in voia nevoilor tale materiale intr-o viata mai mult sau mai putin scutita de vicii. Ai baut, ai mancat, ai ras cand ai fost fericit; te-ai plans cand ai fost in suferinta si nevoi; poate chiar ai blestemat! Ce viata desarta! Si ce vesnicie poate astepta bietul suflet, iesind din aceasta lume, care a uitat cu desavarsire pe Dumnezeul sau, mantuirea sa?
   Astfel, ramane bine stabilit, tu n-ai fost necinstit; n-ai fost una din acele fiinte perverse care seamana in preajma lor infamie si nelegiuire, o, nu! Si din motivul acesta, nefericitul meu prieten, tu crezi ca poti spune: "Ce I-am facut bunului Dumnezeu de m-a incercat astfel?..." Eu intorc intrebarea si iti zic: "Ce-ai facut pentru a-L cinsti pe Dumnezeu? Ce-ai facut ca sa dobandesti Cerul? Nimic! Nimic!"
   Si apoi, ce drept ai tu sa ceri rasplata imediata pentru faptele tale? Oare Dumnezeu s-a angajat sa distribuie recompense una dupa alta? Om drept si bun, tu reduci totul la masura ta. Ai vrea sa vezi in scurtul interval al unei vieti de om, implinindu-se toate planurile Lui Dumnezeu asupra oamenilor. Asteapta cu rabdare Ziua Lui Dumnezeu; Ziua Lui Dumnezeu e Vesnicia...
   De ce ar rasplati El astazi, fiindca maine cel drept ar putea cadea? Pentru ce ar osandi El astazi, cand maine prigonitorul ar putea deveni apostol? De ce i-ar suprima celui drept perseverenta? Pentru ce i-ar refuza celui rau pocainta?
   Te intrebi ce ai facut bunului Dumnezeu? Om cinstit si drept, tu ai vederea prea scurta! Tu vezi in suferinta o pedeapsa. Dar sfintii, martirii care au suferit atata, I-au facu oare ceva? Suferintele lor au fost o incercare. Tu uiti ca "Viata e o lupta a carei cununa e in Cer."
   Nu e oare adevarat ca vierul curata, taie via sa, spre a o face sa aduca mai mult rod?
   "Traind fara primejdii, triumfezi fara glorie!"
   In planul Lui Dumnezeu, plan in care se imbina admirabil dreptatea cu mila, trebuie sa cumparam Cerul - cu un pret minim, uneori, totusi, trebuie sa-l cumparam. Suferinta suportata crestineste, este principala moneda a acestei cumparari.
   Cati sarmani nenorociti, vai!, repeta aceleasi cuvinte: "ce-am facut eu bunului Dumnezeu? Cata ignoranta! Cata lipsa de intelegere a rolului suferintei! Au ei, oare, tot dreptul sa se planga? Nu sunt adesea ei insisi fauritorii propriei lor nenorociri? Suferintele lor nu sunt, oare, de cele mai multe ori, rodul imprudentei lor, al propriilor lor greseli sau al putinei lor priceperi?...
   Aceste reflectii le impartaseam intr-o zi unui barbat inca tanar, ale carui suferinte erau rasplata data zburdalniciilor vietii  sale: "Prietene, ii ziceam, cu mana pe inima, in loc de a carti impotriva Lui Dumnezeu, n-ar trebui mai curand sa-ti faci mea culpa? Durerea este, adeseori, pedeapsa imediata a greselilor comise. Organismul nostru - Dumnezeu a randuit astfel -  are legi care nu pot fi calcate  fara pedeapsa. Acea dezordine ce ucide sufletul in viata sa supranaturala aduce cu sine tulburari, adesea ireparabile,  in izvoarele vietii corporale. Infirmitati precoce,  boli stranii, adanci si incurabile dureri sunt adeseori, vai!, raspunsul la abuzul vinovat al bucuriilor, chiar al celor mai bune..."
   Omul ramase cateva minute tacut; apoi, intinzandu-mi deodata mana: "Ai dreptate, eu nu te urasca; sufar,  am meritat-o. Eu nu pot acuza pe Dumnezeu, singur sunt vinovat, singur pe mine trebuie sa ma acuz."
   Adanc miscat de aceasta sinceritate, i-am impartasit mangaierile credintei si, trezindu-se in el amintirile religioase din copilarie, a avut o moarte crestineasca.
   Ei bine! Crede-ma, prietene nefericit, in loc de a murmura impotriva Lui Dumnezeu, scoate folos din relele tale, spre a repara o viata atat de searbada cum e a ta. Ce vesnicie poate astepta la iesirea din aceasta lume, sarmanul suflet care a uitat cu desavarsire de Dumnezeul sau si de mantuirea sa? Durerea - fie ca vine din nedreptatea oamenilor, fie din propriile greseli - duce la bine,  duce la Cer. Durerea nu vine de la Dumnezeu, ci pacatul a adus-o pe pamant. Insa Dumnezeu, care conduce totul dupa placul Sau, a facut ca ea sa serveasca spre binele nostru; Dumnezeu se foloseste de cicalelile si rautatile oamenilor,  sau chiar de propriile noastre greseli, spre a ne aminti ca noi suntem pe pamant niste calatori, spre a ne face sa ne ridicam ochii catre adevarata Patrie, unde raul nu are loc; in sfarsit, spre a ne face sa suspinam mai arzator dupa bucuriile netrecatoare ale vietii vesnice si a ne ajuta sa ne facem vrednici de ele.
   Noi nu avem destul curaj spre a intampina ispasirea si purificarea, de aceea ele vin spre noi sub forma durerii.
   Sa nu mai murmuram; sa suferim cu rabdare, asteptand ziua cand Dumnezeu Isi rezerva Siesi sa repare toata nedreptatea si sa rasplateasca toata durerea.
   "E bine ca uneori sa avem in viata suferinte si incercari", zice admirabila carte a Imitatiei Lui Cristos. Putem repeta cuvantul lui Chateaubriand: "Am plans si am crezut!"
   Daca un strigat de revolta ne-a scapat fara voie pe buze, "sufletul nostru sa alerge in graba dupa el ca sa-l prinda, mai inainte ca Dumnezeu sa-l fi auzit!"
   Sa ne intoarcem ochii catre Crucifix, catre Aceea care a plans la picioarele crucii; sa scoatem in toata sinceritatea sufletului nostru, acest strigat de chemare: "Doamne,  sunt la capatul puterilor, ajuta-ma! O, Fecioara, mangaietoarea celor intristati, roaga-Te pentru noi!"
Vom simti coborand din acele inaltimi sacre, ceea ce ne poate face fericiti pana si in mijlocul chinurilor, mangaierile credintei si sperantele ceresti ale nemuririi.

                                                   "ALINAREA DURERII"  de A. Clement