vineri, 16 noiembrie 2012

In limite, fara limitare

                                de Parintele Tomislav Vlasic

   Omul se umfla de mandrie, isi da aere, doar isi va largi spatiul propriilor sale limite. Ceilalti il deranjeaza pentru ca stau prea aproape de el: ii ating interesele. Fiecare isi apara propriile sale limite, le ascunde ca pe ceva dureros, ca pe un defect. In afara se poarta ca si cum nu le-ar avea, dar in launtrul sau este marginit, protejat de spinii susceptibilitatii. Spinii, de fapt, reprezinta diferitele moduri de aparare care se justifica cu logica, cu dreptul, cu responsabilitatea...
   Acelasi lucru se intampla in viata spirituala. In acest domeniu, falsa devotiune si falsa spiritualitate, apara un suflet bolnav. Devotiunile devin, astfel, moduri "sfinte" de aparare. De aceea este important sa aruncam o privire asupra starii sufletului si sa-l eliberam de comportamente bolnave, de acoperirea limitelor si de tendinta de a se razboi.
   Limitele umane sunt normale. Acestea sunt liniile care fac din om o creatura. Creaza invelisul fiintei sale, exprima imaginea sa spre vesnicie. Limitele reprezinta elemente ale individualitatii noastre,  fara acestea ne infumuram si personalitatea noastra se imprastie. Cand le ignoram, mergem pe nori, lipsiti de constiinta, iar conceptiile noastre spirituale sfarsesc prin a se umfla nemasurat.
   Limitele sunt, asadar, un dar al Lui Dumnezeu. Prin acestea  noi suntem persoane, suntem originali: prin intermediul limitelor intram in relatii, ne exprimam nevoia noastra de altii si ne iubim; acestea ne deschid Atotputernicului, si prin intermediul lor participam la viata Aceluia Care este Infinitul.
   Cand Dumnezeu dezvolta viata intr-un om, o face inauntrul limitelor acestuia. Este normal sa ne gandim ca Dumnezeu croieste viata noastra si o circumscrie in niste limite pentru a genera ceva mai bun (cf. Ioan 15). In bunatatea Sa, el stie cum sa tina sufletul in interiorul granitelor, pentru ca acesta sa se trezeasca inainte de vreme. Caci Dumnezeu asteapta momentul adecvat pentru cresterea sufletului si pentru misiunea sa.
   Din vietile marilor sfinti stim ca Dumnezeu a permis ca acestia sa intre in noaptea intunecata, in situatii care nu ofereau cale de iesire... Insusi Isus a facut un drum pentru a se incredinta mortii pentru noi, adica 
s-a saracit, s-a "limitat" pana la moarte (cf. Fil 2) pentru ca in El sa se reveleze Viata asa cum este in Dumnezeu. Isus I-a oferit Tatalui o jertfa de lauda.
   Cine devine constient de Atotputernicia si de Bunatatea Lui Dumnezeu, I se abandoneaza Lui in cadrul propriilor sale limite, cu limitele si prin intermediul acestora. Si astfel omul intra in umilinta, in recunostinta, in bucurie. Nu-si creaza mijloace de aparare in jurul sau, pentru ca in el este Aparatorul, Care ii cunoaste perfect originalitatea, cresterea si misiunea care-i este incredintata. Spiritul Sfant lucreaza zi si noapte daca gaseste in suflet docilitate.
   Omului ii este de ajuns sa traiasca dupa modelul Preasfintei Mame a Lui Dumnezeu, al roabei smerite. Astfel el i se abandoneaza total Lui Dumnezeu; Spiritul Sfant asigura protectia sufletului si il stimuleaza pe om sa vina in intampinarea aproapelui. Astfel limitele devin o poarta pentru intalnirea cu ceilalti. Spiritul Sfant suscita in om dorinta de a intra in comuniune cu ceilalti, in El. Astfel Dumnezeu transfigureaza omul intr-o creatura noua, il copleseste cu o plenitudine care nu este circumscrisa de limitele sale, il face partas la viata de veci.
   Ce trebuie sa facem in practica? Iata unele sugestii.
   Este necesara predarea totala a propriei vieti, in puterea Lui Isus Cristos, neconditionat, cu o incredere totala si cu iubire. Atunci dispar din suflet: frica, susceptibilitatea si sentimentele negative. Nimeni nu va putea vreodata sa smulga un astfel de suflet din mana Lui Dumnezeu (cf. Ioan 10,25-30).
   Trebuie sa traim pentru Isus, sa-L vestim si sa-L marturisim chiar daca ne punem viata in pericol, adica atunci cand exista riscul sa pierdem totul. Sfantul Petru ne-a dat o frumoasa marturie: "Trebuie sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni... Si suntem martori ai acestor fapte si noi si Spiritul Sfant, pe care Dumnezeu L-a dat celor care I se supun" (Fapte 5,29-32).
   Aceasta atitudine a credinciosului ii pune pe dusmanii lui in raport cu Acela pentru care el traieste: Cu Isus Cristos. "Daca aceasta teorie sau aceasta lucrare este de origine umana, va fi distrusa; dar daca vine de la Dumnezeu, nu veti putea sa o nimiciti; sa nu vi se intample sa va treziti ca va luptati contra Lui Dumnezeu!" (Fapte 5, 38-39). Cine este cu Dumnezeu este aparat, iar cine este impotriva Lui, a si pierdut deja.
   Putem intotdeauna sa contam pe Isus, dar nu ne este dat sa-L exploatam (cf. Ioan 6,1-5). Isus cunoaste limitele si nevoile poporului, ia spontan initiativa si hraneste multimea in mod miraculos. El actioneaza astfel in orice situatie si necesitate, dar nu se lasa exploatat niciodata. Sfantul Ioan Scrie:  "Iar oamenii, vazand semnul pe care-l facuse, spuneau:
 << Acesta este cu adevarat Profetul, care vine in lume>>. Dar Isus, stiind ca vor veni sa-L rapeasca spre a-L face rege, a plecat iarasi pe munte, El singur" (Ioan 6, 14-15).
   La tentativa de a profita de El, Isus se retrage, iar omul ramane singur, cu sine insusi, in gol. Astfel este si viata spirituala pe planul oricarui gand, sentiment si actiune.
   Chiar ramanand in cadrul limitelor, trebuie sa fim activi in Dumnezeu: este o regula foarte importanta. A fi activ in Dumnezeu este, in realitate, spiritul rugaciunii. Cu rugaciunea, crestinii Il "trezesc" pe Dumnezeu "care doarme", pentru ca El sa actioneze. El actioneaza, iar ei nu mai sunt slabi, ci puternici in Dumnezeu. Un frumos exemplu al Bisericii care se roaga si al actiunii Lui Dumnezeu il gasim in Faptele Apostolilor (12, 1-17).
   A-L iubi infinit de mult pe Isus, fara sa ne preocupam ca suntem limitati, sau daca cineva ne va "lega", corespunde bucuriei perfecte - "perfetta letizia" -  predicata de Sfantul Francisc.
   Dupa Invierea Sa, Isus i-a dat o norma lui Petru, seful Apostolilor: "Adevar, adevar  iti spun:
 Cand erai mai tanar, te incingeai singur si umblai unde voiai; dar, cand vei imbatrani, iti vei intinde mainile si altul te va incinge si te va duce unde tu nu vrei" (Ioan 21,18).
    Aceasta regula este valabila pentru orice credincios. Dar nu pentru a avea senzatia ca este legat ci, mai degraba, ca este liber. Pe aripile iubirii, sufletul depaseste orice limite pentru ca este inradacinat in Viata Lui Dumnezeu care este nelimitata. Astfel sufletul isi traieste originalitatea sa, plenitudinea sa si nu are griji si nici stramtorari, chiar daca ramane in propriile sale limite.
   Astfel, in cel credincios totul este impacat si traieste o constanta transfigurare.
                                                                                       "Ecoul Mariei, Regina Pacii" nr.175

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.