Sa ai mereu incredere in Domnul !

               de Giovanni Saiani

   Traiesc ziua ca intr-o uitare, plin de speranta ca voi gasi ceea ce am uitat, ceea ce nu mai simt; acea lipsa care m-a dus in pragul epuizarii nervoase, acel continuu sens de gol care te uzeaza... incet, incet... Ce caut? Cine mi-a dat forta sa reactionez? Pregatesc valiza, nu gandesc... plec.  Cer sa conduc. Intalnim zapada, gheata, vant... starea mea sufleteasca corespunde intru totul naturii din luna ianuarie.
   Medjugorje!   Abia ating pamantul cu piciorul, ca ma si invadeaza o stare de pace care imi cuprinde pana si mintea. Sunt uluit. Nu spun nimic. Privesc zambetele ce imi sunt adresate de persoanele necunoscute care ma gazduiesc in casa lor. Fara sa ma mai dezbrac, adorm pe pat, sfarsit dupa cele 11 ore de calatorie.
   Cu bratele deschise -   Iata o noua zi. Ploua.  Ne indreptam spre biserica impunatoare cu cele doua clopotnite ale sale. In spate, in aer liber, o multime de banci imi capteaza curiozitatea. Apoi, rasare impunator, cu bratele deschise care iti transmit imediat sensul imbratisarii, Cristos Inviat... O puternica senzatie de pace ma asalteaza. Schitez un suras stupid, pentru o scurta clipa de fericire...
   Ploua, si mintea mea e inca prea intunecata pentru a intelege cu adevarat ce se intampla in acel loc. Intram in biserica. Liturghia este in croata. Sunt aici, cu gandurile mele care nu ma parasesc, cu privirea plecata. La intoarcere se ia masa, iarasi zambete, ma fortez sa raspund, dar... continua "sa ploua".
   Esti Tu?  A doua zi, nici nu ma obosesc sa privesc afara... stiu deja. Ploua.  Mergem la Liturghie, iar in croata. Pentru mine suna ca un bazait, un mormait neincetat. Mai tarziu, dupa-amiaza, intr-un moment de rugaciune simpla langa un bloc de piatra unde este sculptat "Mielul jertfit", se intampla totusi ceva... O lumina, o taietura adanca, o mangaiere sincera... de la cine? Ma intreb: pe mine? De ce? Sunt scuturat de acea electrocutare fizica, ca o spada care te despica din cap pana-n picioare, dar nu o spada care iti provoaca durere, ci o spada care iti da pacea. Cum e posibil? Doamne, esti Tu?...         Continua sa ploua...
   Cu "I" mare -  In ziua urmatoare vad in departare rasaritul soarelui, il inspir in interiorul meu si am impresia ca nu sunt eu cel care ma apropiu, ci mi se iese in intampinare... "Convertiti-va si credeti in Evanghelie" spune psalmul pe care il ascult la Liturghie si un fior suie de-a lungul spinarii, un fior placut, o alta mangaiere... Si, pe neasteptate, se contureaza in mine dorinta de a citi Biblia...
   Petrec dupa-amiaza in camera citind toata Geneza... noi suntem fiii Sai! El ne iubeste, ne pune la incercare mereu, dar ne iubeste, cu I mare. Aproape glumesc cu Avraam, uluit de faptul ca a fost gata sa-si sacrifice propriul fiu pentru El. Parca ii zic: esti nebun?...


   " ...Eu te iubesc, iti vreau numai binele, ce este mai bun pentru tine si familia ta. Sunteti toti egali in ochii Mei, toti egali si gresiti... Dar daca intelegeti sa va caiti, Eu uit, si va Iubesc si mai mult decat inainte..."


   Sunt surprins, neincrezator, Dumnezeul meu ma iubeste! Imi cere doar sa cred,  sa am incredere,  nimic altceva. Dorinta de a ma spovedi este naturala, instinctiva, ma simt gata, Doamne, sa Te primesc in inima mea, dar vreau sa ma purific, sa-mi curat murdaria, sa fac sa se opreasca aceasta ploaie... dar Domnul vrea de la mine o cercetare mai profunda, caci nu sunt confesori. Sunt putin indispus, dar cred ca Dumnezeu va avea grija. Pana acum nu s-a gandit El la toate?

   Cu rucsacul plin -  O noua desteptare. Sunt nerabdator. Imi petrec ziua recapituland momentele vietii mele, alegerile, suferintele,  deziluziile, lipsurile, dar nu sunt nefericit, nu ma intristez... Domnul vrea numai ca sa-mi fac un bun examen de constiinta... si ca intotdeauna, are dreptate. Aveam nevoie de aceasta zi. Acum am gata "rucsacul" meu. Trebuie sa-l umplu cu toate aceste lucruri si sa sa merg sa-l golesc, pentru ca apoi sa-l pot umple cu lucrurile extraordinare pe care le voi gasi, pentru ca acum sunt constient ca vor sosi, Domnul ma iubeste!
   Afara, langa biserica, in locul cu cele 15 confesionale. E frig, inca ploua, nici un confesor italian... Nu ma descurajez si nu ma misc din loc, pentru ca nu mi-am golit rucsacul! Dupa o ora de asteptare fara rezultat, mergand in sus si in jos si depanand boabele rozariului, am senzatia ca cineva imi pune piedici, ca vrea sa ma descurajeze... Dar nu ma las. Opresc un preot care iese de la Liturghie: e italian! Intru senin, gata... El ma ia de mana si deja ma simt bine... Imi da binecuvantarea si din inima imi izvoraste fericirea: o simt, fizic.
   Ies din confesional cu zambetul intiparit pe fata, as vra sa sar, sa strig... Sunt fericit: cat imi lipsea caldura unei astfel de imbratisari, ce moment de neuitat!
   Soarele!!!  Ma simt viu, ma simt viu in aceasta lume. Nu ma mai simt unul dintre cei multi, intolerant, plictisit, ma simt viu. Ma simt privilegiat... Domnul ma iubeste! A sosit momentul sa multumesc Sfintei Fecioare. Aici, centrul nevralgic al noii lumi este aici. Aici sosesti incarcat negativ si te intorci eliberat. Ce poate fi mai frumos?
   Merg pe Podbrdo cu Elena, sotia mea,  care impartaseste cu mine acest minunat drum la Medjugorje. Colina aparitiilor, pacea pe pamant. Am ales sa multumesc Preacuratei pentru ca e Mama, Conducatoare, ea ne-a insotit spre Dumnezeu, a stat mereu aici, la picioarele crucii noastre, a crezut mereu in noi.
  "Seful" Suprem -  O zi mai tarziu, inca o intalnire: sa mergem la "Capul Suprem".

     Urcarea pe Krizevac ne aminteste ca fiecare pas e greu. E obositor, plin de pericole, dar daca avem mintea deschisa si ne rugam,  nimic nu ne impiedica sa ajungem pe culme. Aceasta Cruce impunatoare ne lasa fara cuvinte. Ramanem tacuti si linistea care ne inconjoara ne ajuta sa ne gandim la oboseala pe care am infruntat-o, dar si la final,  la varful pe care este Crucea care ne elibereaza de tot, este Isus Care ne reda Pacea.
   Iata cuvantul,  iata ce inseamna Medjugorje... Convertire pura, interioara si exterioara. Dumnezeu mi-a dat putin din acea cunoastere pe care am pierdut-o cand am fost ispititi in gradina Eden. Asa ma simt, coplesit cu Har. Dumnezeu a vrut sa-mi faca un dar, mic in ochii altora, dar pentru mine foarte mare, si-l voi pastra ca pe o comoara. Viata va mai fi plina de ispite, ne va pune in fata incercari greu de depasit, dar va fi o viata in care va fi prezent curcubeul chiar in timpul ploii...
   Pe drumul de intoarcere, un prieten a continuat sa-mi repte in dialectul nostru brescian: "Fidas, fidas semper" - sa ne incredem mereu in Domnul. El nu ne dezamageste niciodata.
                                                  "Ecoul Mariei - Regina Pacii" nr. 5-6